Despre indumnezeire si precizarea ei teologica

 

Teologia Sfantului Grigorie Palama a fost un raspuns la provocarile de natura filosofic-religioasa ale vremii sale. Opera teologica este imensa si nu poate fi descrisa in cateva randuri. Importanta insa pentru o eventuala analiza este incadrarea demersului teologic palamit in contextul larg al eclesiologiei ortodoxe, semnificativ marcata de spiritualitatea isihasta. Controversa isihasta a avut de la bun inceput, cu mult timp inainte de Sfantul Grigorie Palama, nuante filosofice. Secolul al XIV-lea avea doar sa marcheze culmea acestor interferente de natura teologica, dar si filosofica, marcate adesea de conflict. Partizanii si adversarii culturii elenice profane, bizantini de altfel si unii, si altii, dupa cum precizeaza parintele Jean Meyendorff, "sunt actorii principali ai incercarii nereusite de acord intre Revelatie si filosofia greaca". In secolul al XIV-lea insa, adversarii umanismului, Sfantul Grigorie Palama si ucenicii sai, nu opuneau "intelepciunii lumesti" un simplu obscurantism negativ. Ceea ce se propunea era o teologie vie, ancorata in traditia patristica".

 

Una din lucrarile importante ale Sfantului Grigorie Palama, "Triadele pentru apararea sfintilor isihasti sau a celor ce se linistesc cu evlavie", prezinta pe larg premisele care au declansat si intretinut disputa isihasta a secolului al XIV-lea. Compunerea acestor "Triade" a avut ca pretext imediat, ne spune acelasi parinte Jean Meyendorff, "critica orala si scrisa intreprinsa de Varlaam contra practicilor si spiritualitatii isihaste. Strans legat de controversa isihasta era accentul negativ pe care Varlaam il punea pe experienta duhovniceasca a monahilor". "Palamismul" Sfantului Grigorie nu poate fi insa redus la un sistem de gandire care s-a nascut intr-un moment determinant al disputei isihaste, manifestandu-se apoi si sistematizandu-se de-a lungul discutiilor cu Varlaam de Calabria. Chiar daca aceste discutii au dat nastere la randul lor disputei isihaste, intr-o maniera mult mai bine precizata, credem ca este importanta constatarea ca, datorita faptului ca s-a opus lui Varlaam pe plan doctrinal, Sfantul Grigorie Palama a ajuns la afirmatii si formulari teologice, care, dezvoltate si cimentate mai tarziu, au constituit o exprimare sistematica a unor realitati prezente dintotdeauna in viata organica a Bisericii. Chiar in perioada alcatuirii "Triadelor", 1338-1341, Sfantul Grigorie Palama primeste formularea oficiala a invataturii sale, concretizata prin confirmarea de catre comunitatile atonite a Tomosului Aghioritic, sinteza remarcabila a teologiei despre lucrarea isihasta. Ancorarea in traditia patristica a "Triadelor" demonstreaza inca o data ca teologia palamita nu este o inovatie. Acest lucru este evident si din insistenta cu care autorul revine asupra pasajelor fundamentale din Sfintii Parinti, referitoare la problemele in cauza. În majoritatea cazurilor, citatele sunt riguros redate. Sfintii Dionisie Areopagitul, Grigorie de Nyssa, Maxim Marturisitorul, Ioan Scararul, Macarie, Simeon Metafrastul, Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Simeon Noul Teolog, Nichifor Isihastul sunt frecvent citati in Triade.

 

Indumnezeirea omului - rod al lucrarii harului prin virtuti

 

Problema raportarii la stiinta profana, intrebarile legate de realitatea indumnezeirii fiintei umane, distinctia intre fiinta lui Dumnezeu si energiile Sale necreate, posibilitatea rugaciunii continue sunt teme centrale atat in "Triade", cat si in celelalte lucrari cu caracter defensiv sau ofensiv. Filosofia si stiinta profana nu pot fi judecate si apreciate decat in raport cu Revelatia. Dumnezeu se face cunoscut oamenilor prin Întruparea Mantuitorului, si astfel omul are acces la cunoasterea lui Dumnezeu intr-o maniera nemijlocita. Sfantul Grigorie Palama nu neaga in nici una din lucrarile sale capacitatea si existenta caii naturale de cunoastere a lui Dumnezeu. La o prima vedere, nici umanismul profund al lui Achindin nu ar fi putut impiedica cu nimic dezvoltarea unei teologii autentice. Însa nu umanismul lui Achindin este contrar unei perceptii patristice asupra vietii isihaste in ansamblul ei, ci dorinta de a fi umanist cu orice pret, amplificata de tendintele inovatoare din teologia anchidinist-varlaamita. Juan Nadal Cannelas spune: "Facandu-se monah, Achindin si-a propus mai ales sa realizeze in practica ceea ce a invatat ca simplu laic: perfecta compatibilitate intre stiinta si virtute. Este suficient sa parcurgem, in editia scrisorilor autorului nostru, indexul citatelor pentru a ne da seama de remarcabila eruditie profana a lui Achindin. Aici sunt mai putine citate din autorii clasici, dar intalnim adesea pasaje care arata ceea ce gandeste Achindin despre faptul ca stiinta profana nu se opune practicii virtutii.

 

Pentru el, "stiinta cea din afara" are o finalitate concreta si limitata. Cei care se ocupa de literatura greaca o fac "din motive de limba, eleganta discursului si dobandirea de cunostinte". Aceasta cale nu deschide insa posibilitatea impartasirii reale de Dumnezeu, prin harul Sau. Dumnezeu se descopera nu prin acumulare de informatii, ci prin viata de sfintenie. In conceptia Sfantului Grigorie Palama, eruditia nu serveste cu nimic omului impatimit. Intr-adevar, stiinta profana nu trebuie vazuta ca un oponent permanent al drumului catre indumnezeire. Ea ramane insa un registru limitat, care, desi nu e rau, in sine, nu poate depasi conditia si cadrul impus de caracterul sau limitat la coordonatele finitudinii: "De lucrarea naturala si necreata dumnezeiasca se impartasesc toti sfintii. Acestia, lipsindu-se prin libera hotarare de lucrarea firii lor, se fac cunoscuti numai din har si se vor arata atat de mult ca fiind din Acela, pe cat de mult S-a impartasit, intrupandu-Se de slabiciunea noastra, Dumnezeu Cel prin fire, masurand, cum singur El stie, cu golirea Sa indumnezeirea prin har a celor mantuiti. Avandu-i adunati intregi in Sine, le imparte si le transmite slava si stralucirea Sa, incat vor fi ca un aer luminat cu totul de lumina sau ca un aur inteligibil nepatat, ars de focul nematerial si dumnezeiesc. Astfel, au devenit dumnezei prin indumnezeire, si sunt plini de lucrarea dumnezeiasca din pricina harului covarsitor al Duhului, asa incat prin toti e o singura lucrare a lui Dumnezeu". Astfel de pasaje nu vom intalni doar in operele polemice. Scrierile duhovnicesti, dintre care amintim Omiliile, Viata Sfantului Petru Atonitul, Capitole despre rugaciune si curatia inimii, Cuvantarea catre Xenia vorbesc si ele despre indumnezeirea omului, prin har, inca din viata aceasta.

 

Unirea cu Lumina necreata, singura cale de teologhisire

 

Invierea lui Hristos trebuie vazuta, cu atat mai mult in contextul disputei isihaste (prelungita, trebuie sa recunoastem pana in zilele noastre), nu ca un simplu eveniment istoric, marcant pentru cultura umanista. Ridicarea firii omenesti la vrednicia invierii umplute de har constituie miezul teologiei ortodoxe, concretizata in maniera personala de Sfantul Grigorie. Unirea mai presus de fire cu Lumina necreata este singura cale de teologhisire. A fi un teolog incercat inseamna a incerca prin experienta marea de nepatruns a cunoasterii dumnezeiesti. "Si astfel, cei care si-au curatit inima prin sfanta isihie Il contempla in ei insisi pe Dumnezeu ca intr-o oglinda, prin lumina cea mai presus de minte si de simtire, care este unita cu acestia in chip de negrait. Iar faptul de a spune ceva despre Dumnezeu nu este acelasi lucru cu a-L avea; caci, pe de o parte, faptul de a vorbi despre Dumnezeu are trebuinta de cuvant, adica de putinta de a fi comunicat, dar, pe de alta parte, nu este de-ajuns numai sa il aiba cineva, ci, avandu-L, trebuie sa impartaseasca cunostinta Lui". Sfantul Grigorie Palama insista asupra faptului ca orice atac contra realitatii posibilitatii indumnezeirii este in fond o agresiune la nivel antropologic. Contra acestei agresiuni este necesara formularea teologica. Insusi titlul Tomosului Aghioritic precizeaza acest lucru: "Pentru lamurirea celor ce din lipsa de cercare a lor si de neascultare de sfinti nesocotesc lucrurile tainice ale Duhului, care sunt lucrate in cei ce vietuiesc dupa Duh, intr-un chip mai presus de cuvant, si sunt aratate prin fapte, nu dovedite prin cuvant".

 

Formularea teologica si cunoasterea duhovniceasca

 

Indumnezeirea, pe care formularea teologica are datoria de a o sintetiza conceptual, nu poate fi insa descrisa sau demonstrata doar prin silogisme. In Tomosul Aghioritic intalnim un pasaj de o deosebita importanta pentru toti cei care vor sa inteleaga de ce Sfantul Grigorie Palama a considerat necesar sa cadreze conceptual realitati incontestabile: dorinta de a face cunoscut ca experienta harului este constitutiva acestei realitati. "Drept aceea, harul indumnezeirii e mai presus de fire, de virtute si de cunostinta, si toate acestea sunt, dupa dumnezeiescul Maxim, nesfarsit mai prejos de el. Caci toata virtutea si imitarea lui Dumnezeu prin puterile noastre fac pe cel ce le are apt pentru unirea dumnezeiasca. Dar numai harul infaptuieste in chip tainic insasi aceasta unire negraita. Caci prin el Dumnezeu insusi patrunde intreg si dobandind numai pe Dumnezeu, ca un fel de rasplata a urcusului lor spre El".

 

Biserica nu a vazut niciodata in formularile palamite un fel de "summa" teologica. Parintele Jean Meyendorff precizeaza in acest sens: "Gandirea palamita nu a fost receptata de Biserica ca o filosofie inovatoare, ci ca o metoda de a raspunde matur celor care nu mai puteau concepe faptul ca Dumnezeu este o prezenta vie in istorie. Sfantul Grigorie Palama utilizeaza traditia

 

intr-un mod viu, si acest lucru este probat si de decizia Sinodului din 1351, care vede in definirea distinctiei dintre fiinta lui Dumnezeu si lucrarile Sale nu o inovatie teologica, ci o dezvoltare conceptuala a deciziilor sinodale anterioare. Insusi Sfantul Grigorie Palama refuza sa se considere un inovator, dar in acelasi timp se separa de un anumit formalism conservator care caracteriza o parte din monahii Evului Mediu bizantin. Chiar fata de formularile sale, el avea aceeasi atitudine vie si realista. Nu scria carti de teologie pentru a-si apara formulele in ele insele, ci pentru a gasi formule adaptate adevarului si realitatii experimentate de isihasti". Aceeasi atitudine o intalnim si in Omilii.

 

Cunoasterea este chemata sa devina duhovniceasca

 

Departe de a mai pastra caracterul defensiv-ofensiv al "Triadelor" si al tuturor celorlalte scrieri polemice, predica Sfantului Grigorie, uneori prin excelenta demonstrativa, nu este insa o argumentare la nivel filosofic sau pur uman. Acest fapt este o consecinta fireasca a intelegerii actului de cunoastere nu ca un act pur intelectual, ci ca un demers viu, existential. Demonstratia, fie ea biblica, conceptuala sau uneori usor retorica, nu are alt scop decat oferirea, intr-un cadru mult mai larg, a premiselor unei gustari reale din rezultatul luptei pentru oferirea adevarului (pe care il putem numi epistemologic, caci intreaga teologie ortodoxa, punctata de Sfantul Grigorie, vede adevarata epistemologie in stiinta apropierii si impartasirii de Dumnezeu). Toata cunoasterea este chemata sa devina duhovniceasca, nu doar simpla cunoastere in sine si pentru sine. "Sa laudam si noi si sa ne minunam contempland aceasta mareata lucrare a lui Dumnezeu: toata zidirea cea vazuta. O lauda si o admira si inteleptii elinilor, cercetand-o. Însa noi facem aceasta spre slava Ziditorului, in vreme ce ei, impotriva slavei Ziditorului. Caci au slujit in chip nefericit fapturii, in loc sa slujeasca Facatorului. Astfel si noi deslusim graiurile profetice, apostolice si ale Sfintilor Parinti, insa spre folosul celor de fata si spre slava Duhului care a grait prin profeti, prin Apostoli si prin Sfintii Parinti".

 

Potrivit invataturii Sfantului Grigorie Palama, cunoasterea teologica este o realitate distincta care urmeaza principii de abordare diferite fata de orice alt demers de cunoastere. Astfel se justifica si distinctia pentru care Sfantul Grigorie Palama foloseste cu fermitate termenul "dubla cunoastere". Nu poate fi interpretare duhovniceasca fara descoperire de sens duhovnicesc. "Sa ne facem fii ai zilei celei vesnice si apoi sa urcam pe munte, acolo unde Hristos a stralucit, pentru ca, privind cele de acolo si mai cu osebire petrecand in lumina, si fiind aflati vrednici de o asemenea zi, Insusi Cuvantul lui Dumnezeu sa ne inalte si pe noi la vreme potrivita. Iar acum, impreuna sa tindem si sa ne inaltam ochii mintii catre lumina propovaduirii Evangheliei, ca sa fiti schimbati pana la innoirea deplina a mintii voastre si atrasi astfel de dumnezeiasca stralucire de sus, sa ne facem asemenea chipului slavei Domnului caruia I-a stralucit fata ca soarele pe munte." Este o introducere si o instalare intr-o abordare (perfect patristica de altfel), care implica nu atat modalitatea prezentarii, cat scopul. Nu autorul este garantul operei sale, ca in literatura sau in artele vizuale. Garantia actului de comunicare a adevarului revelat vine din garantia relatiei cu Sursa si Cuvantul prin excelenta. Nu se observa nici in Omiliile Sfantului Grigorie Palama si nici in celelalte lucrari grija pentru forma (atat de prezenta in cautarile lui Varlaam) sau nemultumirea secreta atat de abundenta in operele profane, nemultumire care obliga la o continua perfectionare estetica si stilistica.

 

Luand ca exemplu Omiliile sale, chiar daca se avanseaza ipoteza ca ar fi predici pregatite dinainte (lucru de altfel extrem de normal, firesc intr-un demers pastoral), vom simti libertatea care trece dincolo de statutul unei simple creatii limitate de norme filosofice, estetice, literare sau de compozitie. Predica devine astfel rugaciune, iar argumentatia, apel continuu la relatia vie si profunda cu Dumnezeu si sfintii Sai: "O, Fecioara dumnezeiasca si de-acum cereasca, cum voi marturisi toate cate le ai? Cum te voi preaslavi cu lauda pe tine care esti vistierie a slavei? Şi numai pomenirea ta il sfinteste pe cel aflat in nevoi, si numai cea mai mica tindere spre tine face stralucitoare mintea, ridicand-o catre inaltimea cea dumnezeiasca. Prin tine se limpezeste ochiul mintii; prin tine se lumineaza duhul nostru, la venirea Sfantului Duh. Caci te-ai facut vistiernica si cuprindere a tot harul, dar nu ca sa le ai la tine, ci pentru ca toate sa le umpli de harul tau. Caci esti vistieria nesecata a atator comori pe care le pastrezi doar ca sa le imparti".

 

Dezvoltand adevarurile despre indumnezeire, diferenta intre fiinta si energii, lucrarea harului in om, vederea luminii necreate, Sfantul Grigorie Palama a dat marturie, nu numai epocii sale, despre experienta si vocatia universala a Bisericii: indumnezeirea omului va ramane pentru totdeauna principalul obiectiv de existenta eclesiologic.

 

Pr. Roger Coresciuc

 

Sursa: ziarullumina.ro