Cu adevărat în lumea liniștirii și a luminii, în Săptămâna Luminată
Anul acesta, asemeni celui dinainte, o parte a comunității noastre de la Sf. Grigorie Palama, am avut bucuria să petrecem împreună Săptămâna Luminată. Și nu oricum, ci în pelerinaj în lumea liniștirii și a luminii: mergând în pelerinaj la mănăstirile din Vâlcea, la Lainici, la Prislop, Sâmbăta de Sus și la Cornu. Doar-doar vom putea prelungi bucuria sărbătoririi Paștilor, a Învierii, înainte de a fi din nou acaparați de prozaic și de viața de zi cu zi.
Majoritatea mănăstirilor unde am ajuns sunt fie ctitorii brâncovenești, fie mănăstiri refăcute de Sf. Constantin Brîncoveanu: Govora, Bistrița, Dintr-un Lemn, Hurezi, Sâmbăta de Sus. Și m-am gândit atunci, ce lucrare minunată a facut Dumnezeu prin Sfinții săi voievozi cu țara noastră: nu ne-a dăruit conducători care să păzească doar casele și satele nemului nostru, ci pe unii ca aceștia – Sfinții Ștefan, Constantin, Negoe – i-a învrednicit să păzească și să zidească și casele sufletelor noastre prin mănăstirile și bisericile zidite din întreaga țară și prin exemplul vieții lor închinate lui Dumnezeu.
Dintre toate locurile unde am ajuns în pelerinaj, cel mai mult timp am petrecut la Sâmbăta de Sus și aceasta a fost chiar odată cu sărbătorirea hramului mănăstirii: de Izvorul Tămăduirii. Iau aici un răgaz să împărtășesc pe scurt din istoricul mănăstirii, așa cum îl arată materialele de pe întreg internetul.
Sâmbăta de Sus, numită și Mănăstirea Brâncoveanu, este un lăcaș de călugari. Fiind inițial construită din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu și având o biserică de lemn cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii, Sf. Constantin Brâncoveanu i-a construit o biserică de zid între anii 1696 – 1707. Toate acestea se întâmplau însă într-o perioadă foarte grea pentru creștinii ortodocși din Transilvania, deoarece Habsburgii veniți la stăpânire nu aveau îngăduință pentru credința ortodoxă. Aceștia au distrus peste 150 de mănăstiri și au persecutati pe ortodocși făcând mii de victime. Astfel că, după o vreme de la martiriul Sfinților Brâncoveni la Constantinopol, în 1785 generalul Preiss dărâmă mănăstirea din ordinul Vienei, la cererea administratiei catolice. Chiliile sunt distruse iar biserica este lăsată să se ruineze.
Mitropolitul Nicolae Bălan, considerat cel de al doilea ctitor al mănăstirii, începe lucrările de restaurare, în 1926 astfel încât în 1946, în timpul Regelui Mihai I, are loc sfințirea. Cel de al treilea ctitor, ÎPS Antonie Plămădeală, Mitropolit al Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului, a rezidit din temelii incinta făcând reparații capitale la vechea biserică. În ziua Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1993, s-a sfințit noua biserică ce poartă hramul Sfinților Martiri Brâncoveni.
În prezent obştea mânăstirii numără în jur de 40 vieţuitori, fiind condusă de părintele stareţ Arhimandrit Ilarion Urs și Mănăstirea Sâmbăta găzduiește un muzeu, o vastă bibliotecă, un atelier de pictură și cunoscuta Academie de la Sâmbăta.
Tot aici, la Academie, am fost și noi găzduiți când am ajuns joi seară la Sâmbăta. Peisajul senin și liniștit de la poalele Făgărașilor, ne-a întâmpinat deschis și cald. Loc de bucurie și de sărbătoare, așa cum ne-a învățat Părintele Teofil Pârâian de care ne-am amintit cu drag mergând să ne închinăm la mormântul sfinției sale. Parcă ne-a și întâmpinat: ”Hristos a înviat!”, și noi: ”Adevarat a înviat!”.
A doua zi, sărbătoarea a început cu Slujba Sfințirii Apei, la fântâna Izvorului Tămăduirii din curtea mănăstirii. Am citit apoi ca aceasta este cea mai veche piesă de aici, fiind restaurată de Mitropolitul Nicolae Bălan, când i s-a ridicat un baldachin sculptat în lemn.
Sfânta Liturghie și Maslul s-au slujit în aer liber, la altarul din pădurea de lângă mănăstire. Mulți dintre noi nu mai participaseră la o Liturghie asemenea acesteia și chiar ni s-a părut ca aievea întreaga natură a fost în Liturghie cu noi în această zi. Așezare și rânduială de oameni îmbrăcați în soarele filtrat printre frunzele arborilor, slăvind pe Dumnezeu și pe Maica Domnului. Bucurie și Înviere!
Discutând apoi unii cu alții am descoperit că tuturor ne-a plăcut nespus de mult la Sâmbăta și, cred că atât cei care mai fuseseră aici cât și cei veniți pentru prima dată au pus gând în inima lor să mai ajungă pe aceste meleaguri.
Prin urmare, vă las cu un cuvânt al Părintelui Teofil și cu un îndemn din toată inima să mergeți în pelerinaj la Sâmbăta de Sus:
- Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică? Înseamnă să mergi în cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos.”
Surse:
http://www.manastireabrancoveanu.ro/
„Veniţi de luaţi bucurie” – Părintele Teofil Părăian