Biserica Sfântul Grigorie Palama
Istoricul construirii sfântului locaş
Dumnezeu (pentru rugăciunile Sfântului Grigorie Palama) a dat gândul ridicării unei biserici, apoi gândul închinării acestei biserici Sfântului Grigorie Palama, gând şi inimă bună celor care au ridicat-o.
De asemena Dumnezeu îşi alege oamenii Săi pentru a pune în lucrare voia Sa, îşi alege oamenii prin care începe şi prin care duce la bun sfârşit lucrarea Sa.
Gândul ridicării Bisericii
S-au unit, de fapt, două gânduri. Unul a fost cel dat de Dumnezeu tinerilor studenţi creştini ortodocşi din Bucureşti, organizaţi în ASCOR, de a ridica o biserică în campusul Universităţii “Politehnica” din Bucureşti. Celălalt gând a venit din partea Asociaţiei „Sfântul Grigorie Palama” alcătuit dintr-un grup de preoţi, tineri, teologi, profesori, istorici, ingineri, de fapt un grup de prieteni care doreau să-şi pună puterea în slujba Bisericii, sub semnul promovării acurateţei credinţei şi a spiritualităţii creştine în toate manifestările ei, drept pentru care şi-au ales ca patron spriritual pe Sfântul Grigorie Palama, marele teolog, mărturisitor şi apărător al adevăratei credinţe.
Un rol marcant în realizarea proiectului l-au avut, din partea Asociaţiei Sfântului Grigorie Palama, Preasfinţitul Episcop Teofan Sinaitul, vicar patriarhal la vremea respectivă, preotul Constantin Coman, Costion Nicolescu şi membri ai ASCOR-ului conduşi de unul dintre vicepresedinţii vremii, Virgil Vlăescu.
Asociat al acestui grup a fost teologul-editor grec Stylianos Kementzetzidis din Tesalonic trimis de Dumnezeu, cu binecuvântarea duhovnicului său, să sprijne cu cărţi şi icoane pe ortodocşii din România în acea perioadă.
Gândul construirii unei biserici închinate Sfântului Grigorie Palama a venit în urma mustrărilor foarte dese ale conştiinţei celor implicaţi în acest demers şi ale celor din partea prietenului lor grec pentru faptul că din proiectele pe care şi le propuseseră iniţial nu reuşeau mai nimic şi se mişcau încet, nereuşind să biruiască inerţia perioadei, caracterizată tocmai prin nelucrare şi nerodire.
Din partea domnului Stylianos nu veneau numai mustrările frăţeşti, ci şi îndemnuri şi exemple, care mai de care mai încurajatoare: istoria construirii de către dânsul a unei bisericuţe închinate Sfântului Nectarie, pornind la drum cu 100 de drahme şi cu binecuvântarea duhovnicului. „Mişcaţi voi un deget şi restul va face Dumnezeu şi Sfântul Său!”, le spunea.
Cât de adevărat este acest lucru aveau să-l trăiască şi ei inşişi, fiind martorii ridicării bisericii noastre.
Iată ce-şi aminteşte Virgil V. :
Părintele Coman a luat iniţiativa şi mi-a spus:
- Mai Virgile, noi neputincioşi, voi neputincioşi, haideţi să ne unim neputinţele şi să facem împreună o biserică la Politehnică cu hramul Sfântului Grigorie Palama!
Virgil V.:
- De ce nu?!
Aşa s-a hotărât să se construiască biserica din campusul Universităţii „Politehnica“ din Bucureşti, închinată Sfântului Grigorie Palama. S-a încheiat un protocol de ctitorire a bisericii între cele două asociaţii în data de 10 iunie 1993.
Binecuvântarea
După rânduială au mers la Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pentru binecuvântare, aceasta fiind dată cu multă bucurie şi cu nădejdea că Bunul Dumnezeu le va ajuta să ducă la bun sfârşit ctitorirea bisericii.
Neîncetate rugăciuni au fost făcute de Părintele Sofian, duhovnicul multora dintre cei implicaţi în ridicarea bisericii, pe care l-au ţinut lângă proiect mereu. Tot dânsul a fost cel care a pus piatra de temelie în 1993. S-a pus şi o cruce de piatra pe care a ţinut-o Cornel - diaconul de azi.
Părintele Dumitru Stăniloae, foarte apropiat studenţilor ortodocşi şi membrilor asociaţiei palamite, el însuşi un teolog palamit prin excelenţă, traducător şi exeget al lucrărilor marelui Părinte din veacul al XIV-lea a primit cu mare bucurie vestea:
Mă bucură mult vestea despre zidirea unei biserici în Institutul Politehnic, unde învaţă câteva zeci de mii de studenti, tineri care, prin studiul lor, sunt atraşi de ordinea materială şi de tehnica lumii. Biserica va face ca ei să nu rămână la această materialitate, ci să vadă că dincolo de ea este şi un alt plan al vieţii. Chiar în propriile lor persoane există acest plan mai înalt decât cel material, de care trebuie să se îngrijească. Dacă n-ar fi decât planul material al existenţei, dacă n-ar fi decât lumea aceasta materială, atunci totul ar fi fără sens.
Arhitectul şi arhitectura bisericii
Se dorea un arhitect ataşat Bisericii şi bun cunoscător al arhitecturii bisericeşti. Acesta a fost şi el ales şi trimis de Dumnezeu în persoana venerabilului arhitect Nicolae Goga prieten al studenţilor ortodocşi, colaborator apropiat al arhitectului Constantin Joja, care s-a oferit să facă în dar proiectul bisericii. Dumnezeu însă l-a luat înainte de începerea lucrărilor de execuţie, dar nu înainte de a realiza planurile de arhitectură ale bisericii cu ajutorul arhitectei Elisabeta Liliana Chiaburu. Proiectul a fost apoi continuat şi definitivat de arhitectul Paul Lupu. În duhul sobornicesc propus de la început, s-a beneficiat şi de sfaturile şi aprecierile domnului arhitect Aurelian Trişcu. Pictorul Paul Gherasim a fost, de asemenea, alături de iniţiatori cu rigoarea-i cunoscută, împedicându-i să accepte unele soluţii „nepotrivite”.
Alegerea locului
Senatul Universităţii „Politehnica”, sub preşedinţia Domnului Rector Prof. Dr. Ing. Gheorghe Zgură, a aprobat în principiu alocarea spaţiului necesar, urmând să se aleagă locul cel mai potrivit pentru un astfel de proiect. Un rol important în această alegere l-au avut pictorul Paul Gherasim şi arhitectul Nicolae Goga, care au măsurat cu pasul şi au marcat locul exact al bisericii.
Dl. Paul Gherasim:
Ei erau un comitet, un grup, mergeam, discutam în anumite zile, aveam întâlniri și cu reprezentanții Politehnicii. A fost o luptă ca sa obținem loc acolo pentru că ei au oferit locul în afară, nu ştiau cum să fie locul în afara campusului, au oferit un loc într-un colț, afară și n-am acceptat. Am spus atunci că ori e pentru studenți, ori nu mai e. Afară au oamenii biserici, oamenii de prin cartier, nu pentru ei facem noi biserica, ci pentru studenți. A fost destul de greu. Ni s-au oferit câteva locuri, eu am fost cel mai exigent și în sfârșit la un moment dat ne-au oferit. Eu am cerut un loc anume care mi s-a părut cel mai potrivit, pe un platou mai sus, mai izolat, nu, n-au vrut și pentru că am insistat mult ne-au oferit alte 3 locuri și unul din cele 3 e ăsta. Era iarnă parcă, am chemat un arhitect pe Nicolae Goga și ne întâlneam, discutam despre proiect, venea cu propuneri, dar eu nu am fost de acord. Spuneau adesea a venit „cerberul“ așa-mi ziceau mie. Constantin Joja murise. Până la urma acest arhitect Nicolae Goga a trebuit să abandoneze pentru că era în vârstă. Am apelat la un tânăr, a facut omul 2-3 proiecte, trebuia avizat unul, l-am propus pe dl Trișcu să vină să facă parte din comisia aceasta de avizare a proiectului. A venit cu 3 proiecte, am ales 2, din 2 am ales unul, așa că tânărul a rămas să facă planul bisericii. Dar înainte de asta noi am luat în primire un loc, adică ăsta și am socotit că e foarte bun și întradevăr este bun, nu ne-am lăsat prea entuziasmați ca nu cumva să se răzgândească. Nu știam cum să facem și împreună cu arhitectul în vârstă și cu părintele Coman am mers acolo, mi se pare că era iarnă, nu mai țin minte, și trebuia să hotărâm unde să fie amplasată biserica. Erau arbori și am zis, dacă se poate, să nu sacrificăm; câţiva totuși au căzut. Am început să măsurăm, să vedem câți metri lungime, lățime, așa noi între noi, am fost de acord și s-a măsurat locul, am pus un semn de la alee, atâția metri să lăsăm, în stânga vedeam o clopotniță, care nu s-a pus la locul unde o vedeam noi, am început măsurătoarea în lungul bisericii și bineînțeles și lățimea și am ajuns undeva unde cam acolo era potrivit locul și am zis: aici va fi altarul și s-a făcut treaba asta. După ce au început să zidească biserica s-a ajuns la absidele de sud și vest, cele 2 abside, nu știu cine s-a băgat că au schimbat ferestrele și m-am opus am zis că ferestrele trebuie să fie aici, pentru că trebuia să avem grijă de iconografie, trebuia să fie Deisis, să aibă loc, după aceea martirii și au ținut cont. După asta eu m-am retras, n-am mai făcut nimic, a venit Horia Bernea a pus crucile, a făcut o tâmplă din lemn, a adus o pictoriță de la Muzeul Țăranului, Ioana Bătrânu, apoi Mihai Coman care a pictat biserica. Eu nu m-am amestecat. Am ales locul, am fixat unde să fie biserica. Exigent am fost, că de obicei sunt. N-am ce să fac, atunci când răspund de ceva, eu totdeauna zic că răspund întâi în fața lui Dumnezeu, asta e conștiința, atâta cât înțeleg și cât pot eu.
Pr. Constantin Coman spune:
Parcă-l văd pe dl. Paul Gherasim care împreună cu arhitectul Nicolae Goga au măsurat locul. Apoi dl. Paul cum e dânsul aşa domol și adulmecând și încolo și încolo, avea un basc din acela tricotat și îl ia și zice: aicea altarul.
Prima ofrandă
Prima ofrandă importantă avea să vină de departe, tot ca un semn că Dumnezeu îşi alege oamenii prin care lucrează. La anunţul publicat de dl. Stylianos Kementzetzidis în revista sa, că studenţii din România vor să construască o biserică în Politehnică, a răspuns o bătrânică din Atena. Numele ei: Emilia Exarhu. Aceasta a dorit să se întâlnească cu cineva dintre cei implicaţi în construirea bisericii. Cu primul prilej, Părintele Constantin Coman s-a întâlnit cu dânsa şi s-a întors de la Atena cu trei milioane de drahme (in jur de 11.000 de dolari). Dania doamnei Emilia era în amintirea soţului dânsei, care lucrase înainte de război mulţi ani în România.
Un alt ajutor, de 10 milioane de lei, a fost primit de la Banca Comercială Română, apoi altul de 5 milioane de la Secretariatul de Stat pentru Culte
Văzând cat de greu se pot aduna banii și având în față un prim deviz care la ora aceea depășea un miliard de lei, și-au dat seama că se confruntau cu un proiect greu de realizat pentru posibilităţile lor şi pentru asta era nevoie de o minune. Până la urmă minunea a intervenit.
Constructorul şi începerea lucrărilor
Problema cea mai importantă în faza aceea era găsirea unui constructor care să pornescă la drum în condiţiile avute. După repetate întâlniri cu diverse societăţi de construcţii, în cel de-al doisprezecelea ceas, trei dintre membrii Asociaţiei „Sfântul Grigorie Palama”: Constanţa Costea, Aurelian şi Adriana Stroe, au sugerat o încercare şi la Societatea de construcţii Aedificia Carpaţi.
Virgil Vlăescu spune:
Am dat un tel d-lui Petre Badea-director general la Aedificia Carpați, cea mai mare firmă de construcții din România și am stabilit o întâlnire, după ce i-am spus la telefon că vrem să construim o biserică.
Pr. Coman parcă nu vroia să meargă pentru că de câteva luni eram în negocieri cu societatea recomandată de pr. Sofian. Până la urmă a cedat pentru că oricum nu aveam ce pierde. Și ne-am dus totuși la întâlnire, cred că trei persoane pr. Coman, Costion și cu mine.
I-am arătat proiectul, i-am zis că vrem să facem o biserică și vroiam să aflăm cam cât costă, că noi oricum bani n-aveam. Ne-a cerut vreo 400 milioane, mai puțin cu 100 milioane decat ceilalți, diferență semnificativă. I-am zis că o să-i dăm banii pe parcurs.
Dl.Badea a zis :
Bine, bine, eu până la Crăciun v-o dau la roșu, asta era prin primăvară.
Noi am mai trecut pe acolo, am pus crucea, dar nu se construia nimic. Se făcuse deja toamnă. În sfârșit o începe prin toamnă și în 2 luni a ridicat-o la roșu.
Noi i-am zis atunci că n-am apucat să strângem banii.
La care el spune „nu-i nimic, mi-i dați mai încolo“ și uite așa anul viitor biserica era gata.
Cert este ca dl. Badea nu ne-a mai luat nimic.
Nici nu aveam de unde să dăm atâția bani.
Pr. Constantin Coman spune:
Eu sunt bătrân de acum și am început să înțeleg cum funcționeaza Bunul Dumnezeu. Nu funcționează cu criteriile judecăților noastre, nici vorbă, acolo unde împarți tu dreptatea și nu știu ce..., acolo Dumnezeu invers le așează şi am înțeles următorul lucru, nimic nu se face decât cu voia lui Dumnezeu, mai ales construcția unei biserici, acolo l-a chemat Dumnezeu (pe dl. Badea) și l-a pus să facă biserica - bisericile nu se fac cu bani, se fac cu un pic de voință și mișcare, așa se fac.
Am avut un coleg cel mai neîndemânatic, bolnăvicios și stângaci, coleg de an, de facultate și dupa 1989 s-a apucat să facă biserică în sat unde sătenii nu mai aveau cheag să contribuie.Biserica nu se face cu bani, să nu lași gândul să se ducă, să ții de gând, așa spunea părintele acesta: se ducea la fabrici de cherestea că avea nevoie de lemne, n-avea bani, cerea o jumătate de mașina și pleca cu trei mașini de cherestea, cine nu i-a donat atunci și polițiști și toate categoriile de oameni.
Dl. Badea s-a bucurat și imediat a spus „o facem părinte, o facem“ noi l-am întrebat în ce condiții și ne-a spus că fără avans, primul care ne spunea fără avans, că noi n-aveam nici un ban, că dacă cerea avans asta era și a simțit bucuria lucrului. S-a întâlnit apoi cu patriarhul Teoctist, parcă-l văd pe 29 mai 1996 a făcut slujba aceea Liturghia Mare în holul mare la Politehnica cu dl. rector Zgură, toată lumea, Liturghie cu patriarhul, cu dl. Badea și am spus eu câteva cuvinte, a vorbit patriarhul.
I-am zis d-lui Badea să spună câteva cuvinte, nu prea voia, spunea ca „noi nu suntem cu vorba, noi suntem cu cărămizile“ și i-am sugerat să spună că „se bucură că zidește biserica și spuneți când o terminați“, i-am zis doar așa.Atunci dl Badea a spus: „ne bucurăm tare eu și colegii mei că zidim biserica și până la Crăciun o ridicăm“. Și așa a fost, la Crăciun era acoperită, era la roșu. A doua zi au început să curgă cifele cu beton, au început să urce zidurile, atunci am făcut slujba cu zidurile de ziua Sfântului.
Sunt pozele, dar trebuie rugăciune multă să dăm de ele, cred că nici toata Putna nu reușește să facă atâta rugăciune ca să dăm de ele, sunt răspândite...“
Terminarea lucrărilor
A urmat o pauză de vre-un an şi jumătate, în care lucrările au fost oprite. A venit însă şi anul terminării bisericii: 1999. Biserica a fost acoperită cu olane aduse din Grecia. S-a realizat arhitectura interioară şi finisajele exterioare, asa încât putea fi programată sfinţirea bisericii.
Esențial-mărturie Virgil Vlăescu:
1. Dl. Stylianos Kementzetzidis a zis: Sfântul își va face biserică și a facut-o
2. În ASCOR se rugau foarte mulți, se citea acatistul Sf. Grigorie Palama
3. A fost o tenacitate din partea studenților care se termina cu o credință că biserica va fi facută. Pentru noi era clar că biserica va fi făcută. Noi n-am crezut nici o clipă ca n-aveam să adunăm bani, nu puteam să credem că n-o să reușim.
Asta a fost Lucrarea lui Dumnezeu și Lucrarea bisericii pentru noi asta a fost o experiență foarte marcantă. Așa am înțeles noi că lucrează Dumnezeu în biserică.
Ctitorul
După rânduiala lui Dumnezeu şi din raţiuni numai de El ştiute, ctitorul bisericii „Sfântul Grigorie Palama” a fost, în cele din urmă, Societatea de Construcţii „Aedificia Carpaţi”, rolul decisiv avându-l desigur, directorul general al societăţii, domnul Petre Badea, acest om mereu zâmbitor şi disponibil, a cărui atitudine şi delicateţe îţi dă curaj, un adevărat manager, care, aparent fără efort şi fără nervi, reuşeşte să gospodărească cu multă eficienţă una dintre cele mai mari societăţi de constucţii şi să ducă la bun sfârşit proiecte extrem de ambiţioase. Biserica a fost în întregime terminată cu cheltuiala acestei societăţi de construcţii şi cu osteneala colaboratorilor domnului Badea.
Contribuţia artiştilor
Un rol important l-a avut domnul pictor Paul Ghersim mai ales în faza de început la alegerea locului de construire a bisericii si a altarului. Apoi de la un moment dat, pentru a asigura unitate viziunii artistice, domnul Horia Bernea şi-a asumat rolul de coordonator al problemelor artistice. Totodată dânsului i se datorează concepţia crucilor de pe biserică, a ancadramentelor de la uşi şi de la ferestre, a iconostasului şi a uşilor de la intrare (sculptate de Florin Niţu şi Venus Mateescu). Tot domnul Horia Bernea a propus ca icoanele de pe catapeteasmă să fie pictate de pictoriţa Ioana Bătrânu, pentru partea superioară a iconostasului, şi de Mihai Coman pentru icoanele împărăteşti.
Donatorii
Pe lângă langă permanenta grijă şi simpatie arătată cu timp şi fără timp acestui proiect, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a donat catapeteasma. Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, a donat bisericii o Evanghelie în limba greacă; darul cel mare rămânând sfinţirea bisericii de către Sanctitatea Sa. Domnul Stylianos Kementzetzidis, cu sprijinul unor credincioşi greci a donat bisericii candelabrul mare. PC Arhim. Melchisedec Velnic, Stareţul Mănăstirii Putna a donat lemnul necesar pentru confecţionarea uşilor de la Sfântul Altar, de asemenea, Prea Cuvioşia Sa, a donat şi acoperămintele Sfintei Mese.
Sfinţirea
Sfinţirea Bisericii a avut loc în data de 26 octombrie 1999, zi de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Cu voia lui Dumnezeu a fost ca biserica să fie sfinţită de Însuşi Patriarhul Ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu PF Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de membrii Sfântului Sinod al Bisericii noastre.
PF Părinte Patriarh Teoctist considera această zidire ca un simbol al întoarcerii tinerilor la credinţa strămoşească şi un semn al speranţei pe care biserica o are faţă de generaţia ce acum se formează pe băncile şcolii şi în amfiteatrele universitare, pentru renaşterea spirituală a neamului.
Pomenește-i, Doamne, pe toți cei care, prin alegerea și prin voia Ta, au participat în vreun fel anume la ridicarea acestei biserici, cu gândul sau cu fapta, și le răsplătește cu darurile Tale cele bogate, învrednicindu-i și de mijlocirile Preacuratei Maicii Tale, de rugăciunile neîncetate ale celui întru sfinți Părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscolul Tesalonicului, Mare Părinte și Învățător al Bisericii, ocrotitorul acestui Sfânt locaș, și de rugăciunile tuturor sfinților care au bineplăcut Ție din veac.
Sfinţirea picturii
Sute de credinciosi din Capitala au participat la 31 octombrie 2010 la sfintirea picturii Bisericii „Sfantul Grigorie Palama” din complexul universitar Politehnica. Slujba a fost savarsita de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, impreuna cu Inaltpreasfintitul Serafim, Mitropolitul Europei Centrale si de Nord, Preasfintitul Siluan, Episcopul romanilor ortodocsi din Ungaria si Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi.
In cuvantul de invatatura Preafericirea Sa a vorbit celor prezenti despre importanta picturii in Bisericile Ortodoxe.
„Pictura unei Biserici Ortodoxe nu este o simpla podoaba estetica, ci ea are o functie liturgica si anume, ea este vesmantul liturgic al spatiului sacru interior al Bisericii zidite in forma de Cruce. Fara nicio icoana nu se poate savarsi Sfanta Liturghie. Chiar si cand se savarseste Sfanta Liturghie Ortodoxa in afara Bisericii este nevoie sa fie cel putin doua icoane: Icoana Mantuitorului Iisus Hristos si Icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Cand vedem o Biserica Ortodoxa vedem Cerul pe pamant, asa cum spune Patriarhul Gherman al Constantinopolului, ca Biserica este Cerul pe pamant pentru ca pe pamanteni sa-i inalte duhovniceste la Ceruri. Fiecare icoana, cu toate laolalta, sunt mai intai o marturisire de credinta, crednta noastra in Intruparea Fiului celui Vesnic al lui Dumnezeu, Fiul cel nevazut, neapropiat sau inaccesibil, necuprins si mai presus de intelegere. El se face cuprins, se face apropiat sau accesibil, se face om, ia chip de om pentru ca pe noi, oamenii, sa ne indumnezeiasca prin har”, a spus Preafericirea Sa.
Patriarhul Romaniei le-a vorbit credinciosilor si despre importanta sfintirii unui locas de cult.
„Cand noi sfintim Biserica si pictura ei cantam ‘Aceasta casa Tatal a zidit-o, aceasta casa Fiul a intarit-o, aceasta casa Duhul Sfant a innoit-o’si se adauga ‘si a sfintit sufletele noastre’. Sfintirea Bisericii are un scop precis: sfintirea credinciosilor care intra aici cu credinta, evlavie si se roaga in aceasta Biserica. De aceea, la sfarsit, dupa ce s-a sfintit pictura noi cu aceeasi apa sfintita v-am binecuvantat pe dumneavoastra care sunteti Biserica cea vie intr-un spatiu arhitectural sfintit numit si el Biserica. Deci, continutul spatiului sacru, spatiului sfant din ziduri este de fapt comunitatea care se roaga aici in forma de cruce, luand forma aceasta de cruce a Bisericii”, a spus Preafericirea Sa, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV.
De asemenea, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a amintit de necesitatea picturii bisericesti, precum si a pastrarii erminiei bizantine.
„Cand se sfinteste o Biserica cel putin catapeteasma sau iconostasul trebuie sa fie pictate. Altfel, avem de a face cu o Biserica calvinista. Insa, o Biserica Ortodoxa nu este completa daca nu are si pictura integrala. Biserica zidita si ramasa la zidurile albe din interior si doar avand un iconostas sau catapeteasma seamana cu un preot imbracat in stihar alb si purtand doar epitrahil, dar ii lipseste felonul. Sau seamana cu un arhiereu care nu are sacosul. Astazi, aceasta Biserica a trait bucuria sfintirii felonului sau sacosului, vesmantului principal, cel mai bogat al spatiului sau”, a mai subliniat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.
La final, cei doi preoti slujitori ai Paraclisului „Sfantul Grigorie Palama” au primit rangul de iconom stavrofor.
Totodata, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a acordat Ordinul „Sfintii Imparati Constantin si Elena” ctitorului principal al sfantului lacas, precum si diplome de onoare pentru cei care s-au implicat in finalizarea lucrarilor.
Amin
Materiale preluate din Broșura Bisericii „Sfântul Grigorie Palama“
Marturii:
Pr.Prof.Dr.Constantin Coman,
BioeticianVirgiliu Gheorghe
Scriitor si teolog Costion Nicolescu
Pictor Paul Gherasim
Colaboratori: D-na Alexandrina Zgura